Despre operația mea „estetică”

Când aveam aproximativ 14 ani mama a început să observe că o jumătate a feței mele părea mai umflată decât cealaltă. Pentru mine nu a fost neapărat o problemă, dar am început și eu să fiu din ce în ce mai atentă la detaliul acesta. Am decis să merg la consult la un ortodont. Acesta mi-a spus că este o problemă musculară care a apărut din cauza faptului că mușcătura mea era deviată spre stânga, așa că mi-a pus aparat dentar. Am purtat aparatul 2 ani, dar problema nu s-a rezolvat aproape deloc.

Următorul pas a fost să îmi fac o programare la domnul doctor Simion Bran, chirurgul care m-a și operat ceva ani mai târziu. Domnul doctor mi-a spus că voi avea nevoie de operație, dar trebuie să aștept până mă opresc din creștere (aproximativ la 18 ani). La recomandarea lui am consultat un alt ortodont, din Cluj de data aceasta și mi-am început pregătirea ortodontică pentru operație, așa că în clasa a 12-a aveam din nou aparat dentar.

Tratamentul ortodontic a funcționat mai bine decât au anticipat medicii și in loc să fiu operată bimaxilar am fost internată pentru o operație BSS (Bilateral sagital split-video cu procedura pentru cei interesați), care este puțin mai puțin complicată.

16.07.2019-Ziua 0

la câteva ore după intervenție

Ora 8:00. O asistentă mă conduce în cabinetul domnului doctor pentru un scurt control preoperator. Acolo mi se spune că domnul doctor mă va vedea direct în sala de operație. Atunci mi-am dat seama că operația asta chiar se întâmplă și a început să îmi fie frică, dar nu aveam timp de frică pentru că eram deja pe drum spre sală. M-au îmbrăcat într-un halat alb si m-am întins pe masă. Îmi amintesc doar cum mi-au pus branula și au injectat ceva incolor apoi am adormit.

Operația a durat aproximativ 2 ore. M-am trezit intr-un pat undeva la ieșirea din sala de operație. Gura îmi era legată (dinții de sus erau prinși cu elastice de cei de jos), eram ușor amețită și îmi era greață. Mi-au bandajat capul cu o fașă elastică și m-au condus înapoi în salon, unde mi-au pus o perfuzie cu soluție Ringer. Această zi a fost cea mai grea. Nu puteam vorbi, bea apa sau manca, îmi era foarte rău din cauza anesteziei și îmi curgea sânge din nas sau din gură de fiecare dată când mă ridicam din pat. Pe lângă asta am început să mă și umflu foarte tare.

17.07.2019-Ziua 1

Eu și prietena mea seringa

Nu am putut dormi toată noaptea, nu mă puteam obișnui cu splint-ul (o bucată de plastic pe care o aveam în gură) și nu puteam respira tocmai bine. Nu aveam voie să îmi suflu nasul. Nu îmi simteam jumătate din față. Prima zi după intervenție a decurs bine. Am scăpat de bandajul de pe cap, am putut coborâ la recepție și să îmi văd familia. Am stat toată ziua cu gheață pe față ca să reduc din umflătură. Pe seara am reușit să beau apa și să mănânc niște supă cu seringa. Nu am simițit durere aproape deloc pentru că o mare parte din față îmi era încă amorțită. Pe seară, înainte să încerc să dorm am cerut niște Ketonal pentru că începeam să simt discomfort și sunt destul de sensibilă la durere.

19.07.2019-ziua 3

Mi-au dat permisiunea să plec acasă. Eram entuziasmată și speriată în același timp pentru că trebuia să iau antibiotice și analgezice pe cale orală CU SERINGA. Drumul până acasă mi s-a părut extraordinar de lung și obositor. De când am ajuns acasă am început să văd îmbunătățiri in fiecare zi. M-am obisnuit să mănânc cu seringa, să beau apă și să mă descurc fără să vorbesc. Cel mai rău era să iau antibioticul, care avea un gust oribil și se dizolva foarte greu în apă.

feeling my bruises

după 2 săptămâni

Am fost la control și mi-au spus că recuperarea decurge neașteptat de bine. Mai eram puțin umflată și ușor vânătă. Mi-au dat elasticele jos si am putut deschide gura pentru prima dată în 2 săptămâni. Evident miscările erau limitate și deseori dureroase, dar nu-mi păsă, puteam bea apă din pahar și mânca lucruri semi-solide. Am plâns când am realizat că pot mânca înghețată.

După aproximativ o lună

Teoretic la controlul de o lună ar fi trebuit să îmi dea jos splint-ul, dar eu m-am dus la aproximativ 3 săptămâni. Doctorii au spus că totul este bine și mi-au dat jos bucata de plastic care ma încurca până acum. Am primit niste exerciții de făcut, care ar trebui să mă ajute să imi recâștig mobilitatea mandibulei.

Astăzi

Mi-am dus mandibula nouă la mare

Pot mânca aproape orice fără să ma chinui prea tare. Îmi pot misca mandibula relativ bine, mai experimentez dureri articulare în diverse poziții, dar sunt suportabile. Încă nu mi-am recăpătat complet sensibilitatea buzei de jos, dar fac progrese. Aștept controlul de 3 luni să mă asigur că totul este bine, dar până atunci încerc să recuperez zilele de vară pierdute bucurându-mă de noua mea mandibulă.

Un gând despre „Despre operația mea „estetică”

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: